Construirea unui PC nu este o treabă uşoară, oricât de experimentaţi am fi. Indiferent de cât de mult ne-am cunoaşte necesităţile şi dorinţele în materie de calculatoare personale, producătorii de componente şi echipamente din industria IT vor face mereu din alegerea pieselor dorite un adevărat calvar.

De ceva vreme, absolut totul a început să fie nişat. Nu mai există periferice cu bilă şi atât, nu mai există carcase ATX de aceeaşi dimensiune, nu mai există nimic care să se potrivească oricui. Toate componentele sunt direcţionate către un anume segment şi dacă procesoarele au cipuri video integrate, plăcile video dedicate sunt destinate ba utilizatorilor fără pretenţii, ba gamerilor, ba overclockerilor.

Prezumţia că o componentă scumpă ne oferă cea mai bună performanţă este complet neadevărată sau nefondată în anul 2011. Şi dacă un gamer de Counter Strike 1.6 se poate distra cu o placă video ATI X550, nu înseamnă că toţi gamerii pot folosi aceeaşi placă video. Iată cum deja ne aflăm deja în dilemă.

Scopul acestui articol este de a educa gamerii în aşa fel încât LAN Party-urile BYOC (Bring your own computer) să nu mai fie un vis îndepărtat sau ceva posibil doar în ţările străine.

Pentru început hai să facem diferenţa, oarecum, între gameri. Există gameri entuziaşti după hardware şi gameri care se joacă în loc să se dea cu parapanta, adică o fac din plăcerea de a produce adrenalină. Diferenţa dintre aceste două tipuri de gameri este că cei din prima categorie îşi vor găsi plăcerea în a admira peisajele mirifice din jocuri şi adesea se vor mulţumi jucând jocuri single player. A doua categorie însă, va răspunde cât mai multor challenge-uri şi vor încerca să joace împotriva cât mai multor adversari cu putinţă pentru a-şi demonstra skill-urile.

Prima categorie are în componenţa sa membrii ce în majoritatea cazurilor vor deţine calculatoare imense pentru că este nevoie de o super răcire a componentelor ce oferă un FPS bun în jocurile cu peisaje mirifice. În general, aceştia vor refuza să joace pe alte calculatoare pe motiv că: "n-am investit atâţia bani în calculatorul meu ca să mă joc pe o râşniţă" şi dacă se va ajunge la discuţia despre deplasarea calculatorului întotdeauna vor apărea scuze de genul: "e prea greu, e prea mare".

A doua categorie se diferenţiază prin utilizatori ce nu acordă atât de multă atenţie răcirii, cable management-ului sau altor detalii similare. Aceştia sunt dispuşi să joace şi pe alte calculatoare şi chiar să le plimbe, deoarece calculatoarele lor nu sunt construite în carcase enorme ce cântăresc 10 Kg când sunt goale.

Dintr-una în alta am ajuns la ideea că gamerii entuziaşti îşi construiesc nişte sisteme foarte bine puse la punct, foarte arătoase, ce stârnesc adesea invidie, însă în cele mai multe cazuri imposibil de mutat dintr-un loc în altul.

În opinia mea, aceşti gamerii sunt LAN Party Poopers de cele mai multe ori, pentru că a convinge un astfel de utilizator să îşi mute calculatorul este la fel de dificil ca încercarea de a agăţa cea mai tare tipă din facultate.

Vă ziceam mai adineauri că vrem să aducem un pic de lumină în construirea unui sistem de gaming. Ei bine, în cadrul acestui articol vom discuta despre crearea un PC ce poate fi transportat foarte uşor (de către un singur om), dar al naibii de puternic în materie de gaming.

În fiecare pagina vom face cunoştinţă cu câte un grup de componente şi vă vom argumenta motivul alegerii acestora şi acolo unde este cazul, veţi găsi şi nişte teste de performanţă pentru a vă face idee despre ce v-ar putea oferi o astfel de minunăţie.