Franciza ce purta numele marelui campion Colin McRae continuă să scoată titluri noi pe bandă rulantă de parcă ar fi un alt NFS. După ce toată populaţia ce juca DiRT 2 a făcut efectiv spume datorită meniului complet handicapat din DiRT 2, cei de la Codemasters s-au pus pe treabă şi au scos un nou joc: Ken Block DiRT 3.

Dacă în DiRT 2 erai întâmpinat în conserva cu roţi de către Ken Block cu salutul ăla complet enervant "hi, i'm Ken Block and this is...ra-bla-bla-bla-bla", în DiRT 3 scăpăm pentru început de interludiile lui, însă doar până ajungem să jucăm modul Gymkhana, mod ce a fost inspirat din clip-urile ce îl au ca protagonist pe nimeni altul decât Ken Block. El ştie regulile, el ştie să facă drift-uri, donut-uri, spin-uri şi alte trick-uri ce fac mulţimea să ţipe aşa că atunci când momentul soseşte îl ascultăm, căci vrem să trecem cu brio de complexele probe de GYMKHANA.

So, DiRT 3 aduce lucruri noi. Ce? veţi afla imediat, în rândurile de mai jos. Iar dacă aveţi curiozităţi despre performanţa noului joc pe o serie de plăci video, veţi merge la pagina următoare unde vom analiza nivelul performanţei unora dintre cele mai bune plăci video.

Singleplayer

Modul acesta de joacă este de departe cel mai puţin reuşit. Chiar dacă au scos replicile interminabile ale piloţilor dintre curse şi animaţiile ce nu se sfărşeau niciodată pe mine singurul lucru care m-a făcut să joc DiRT Tour a fost dorinţa de a învăţa traseele, maşinile şi modurile de joc. Nu mi-a plăcut că s-a renunţat la harta cu locaţiile în care se desfăşoară evenimentele şi s-a mers pe stilul de listare al event-urilor din NFS: o înşiruire pe orizontală a acestora.

Să nu vă aşteptaţi să fie nenumărate evenimente, ele sunt destul de limitate şi ca să fie totul complet, cursele mai sunt şi scurte. Farmecul raliurilor a disparut total şi nu m-ar mira dacă în versiunea urmatoare ar introduce şi cascadorii. Dacă, evident, s-ar apuca Ken Block de aşa ceva între timp cu sigranţă ne vom apuca în DiRT 4 să facem stunts, căci la cât de arcadeish devine această serie pe mine nu mă mai miră nimic.

Partea bună este că măcar peisajele ne încântă ochii şi avem câteva cadre în plus în singleplayer ce ilustrează zona în care se desfăşoară o anumită cursă chiar înainte ca aceasta să înceeapă.

Avansarea în DiRT Tour va aduce jucătorului reputation points şi acestea sunt utile doar pentru a debloca alte curse şi campionate, în rest fiind inutile.

Mi-a displăcut total faptul că anumite maşini nu pot fi deblocate nici dacă termini cu aur şi medalii de platină toate cursele. Bine, acele maşini pot fi deblocate din Live Marketplace în schimbul unei sume de Microsoft Points sau dacă sunteţi printre norocoşii care au pus mâna pe vreun cupon de VIP. Mde, DLC-urile sunt la modă.

Multiplayer

În mare, multiplayer-ul din DiRT 3 se aseamănă foarte mult cu cel din DiRT 2. Chiar şi matchmaking-ul se aseamănă izbitor de tare.

Însă există o serie de noutăţi la acest capitol, în afara faptului că se pot alege maşini moderne sau clasice se poate juca la dublu chiar pe acelaşi calculator prin modul splitscreen întâlnit în majoritatea jocurilor cu maşini de pe console.

Vă spun sincer că nu am mai jucat un joc în splitscreen de pe vremea lui NFS 4, când ma distram teribil de tare cu vecinii de la bloc.

Faţă de versiunea 2 a titlului DiRT, în acest cel mai recent episod câştigăm puncte de experienţă pentru tot felul de challenge-uri, fie că este vorba de a termina cursa fără să lovim maşina, fie că este vorba să batem diferiţi timpi sau să trecem linia de sosire cu o anumită viteză.

În cele 3 ore pe care le-am jucat în multiplayer am descoperit că e mai importantă experienţa din jocurile anterioare decât cea dobândită ajungând până la nivelul 30, de exemplu. Adică imediat cum am intrat în multiplayer am dat de un om ce ajunsese la acel nivel şi ba câştigam eu, ba câştiga el.

Ideea e să nu vă descurajaţi de faptul că nu aţi început să jucaţi jocul de când s-a lansat, level-ul se face cât ai clipi şi  nivelurile din joc le poţi învăţa şi în timp ce nu ieşi pe primul loc. La finalul zilei tot ce contează este să stăpâneşti maşina cu care te-ai obişnuit şi să cunoşti cât de cât traseele.

Partea bună legată de memorarea traseelor este că acestea sunt foarte scurte şi estimez că în maxim 8 ore de multiplayer pot fi învăţate şi dacă jucaţi fără dungi ajutătoare în 20 de ore de jucat online există şanse să deveniţi imbatabili.

Evident, condiţia de bază pentru progres este să fiţi dornici să vă îmbunătăţiţi performanţele. De departe cel mai provocator mod de a juca este acela de a vă bate propriile recorduri. Din ce am observat la toţi noobii cu care am jucat, pot să vă spun că greşeala majoră pe care o faceau încontinuu era aceea să dorească cu tot dinadinsul să câştige acea cursă. Bineînţeles că ajungeau într-un parapet din cauza lăcomiei. Sfatul meu e să încercaţi să conduceţi cât mai curat şi să staţi cu ochii pe cronometru astfel încât la fiecare cursă să vă bateţi propriul record, nu adversarii.

Sunet

Sunetul este printre puţinele lucruri care atrag atenţia în Dirt 3. Jocul foloseşte acelaşi codec OpenAL dezvoltat de cei de la Blue Ripple sound ca şi Dirt 2. Rapture 3D, tehnologia folosită vine cu suport pentru surround stereo 5.1, 7.1 şi 3D7.1.

Poziţionarea sunetelor cât şi calitatea acestora este ireproşabilă. Am jucat Dirt 3 folosind ASUS Xonar Xense ca placă de sunet cât şi Logitech G35 sau placa de sunet on-board şi am rămas plăcut surprins. Codemasters au mers până acolo încât au simulat şi sunetele noroiului şi pietricelelor ce se lovesc de caroserie sau parbriz.

Sunetul motorului este foarte bine redat, deşi, un cunoscător o să realizeze că motorul unui Mitsubishi Lancer Evo X nu sună la fel ca acela al unui Impreza WRC. O atenţie deosebită a fost acordată Fordului Fiesta folosit de Block pentru trick-urile din Gymkhana. Motorul ăla sună exact ca cel din videoclipuri.

Soundtrackul este la fel de divers ca cel din Dirt 2. Ce deosebeşte Dirt 2 de seria NFS este faptul că pe timpul curselor nu avem parte de melodii antrenante. Tot ce se poate auzi este sunetul motorului, al copilotului şi uneori, uralele publicului.

Melodiile sunt destinate meniurilor, reluărilor şi momentelor de dinaintea curselor. Melodiile sunt destul de diverse, de la rock alternativ şi metal până la hip-hop, electro, drum 'n bass şi hardcore. Gusturile sunt împărţite şi eu unul nu mă plâng de alegerea trupelor sau genurilor.